Se afișează postările cu eticheta arta de a trăi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta arta de a trăi. Afișați toate postările

sâmbătă, noiembrie 11, 2023

Medaliile de finisher

Trebuie să mărturisesc asta aici, chiar dacă e oleacă împotriva firii mele. Adică vreau să zic, în fine, că nu văd de ce nu.

Mă uitam azi cu neinhibată mândrie la medaliile de finisher care s-au adunat într-un an și opt luni de când alerg.

Șaisprezece la număr, între care câteva de semimaraton (21 km), câteva de trail montan (15-17 și 21 km), câteva de cros pe plat (10 km) și una, foarte recentă, de la Istanbul, de maraton adevărat (42 km).

De fapt, nu mândrie, pentru că știu, datorită poeziei și literaturii în general, dar și vieții, cam cum merg lucrurile în povestea asta a amețirii creierului că ai făcut și ai dres, nu mă ambalez în iluzii.
E mai degrabă mulțumirea simplă, să spun așa.

E mărturisirea unui sentiment de împlinire obișnuit și de mulțumire măruntă. 

marți, iunie 06, 2023

Vasile Baghiu: Oamenii și războaiele lor de fiecare zi (Anthropos, nr. 5/ 2023, Dosarul: Război sau pace: agresivitate, fericire, competiție, polemică)

 

Vasile Baghiu

Oamenii și războaiele lor mici de fiecare zi

Război între noi, uneori. Adesea, de fapt. Cu un război la propriu aproape, la graniță, cum se întâmplă acum.

Un război al nervilor aici, jos, în viața de zi cu zi, pe paliere înguste. Pe educație, politică, vaccinare,  emigrare, manipulare. Pe nimicuri. Pe lucruri grave.

Război, dar și pace. Interioară. Care izbutește să își facă loc. Singura care contează în viața de la nivelul zero. Greu de obținut. Greu de atins. Nu imposibil.

Foarte probabil, dacă reușim să ne debarasăm de ambiții, ceva liniște se instalează și în inimile noastre. Ambiția de a demonstra, de a arăta, de a face să știe și alții cine suntem. Chiar așa, cine suntem? Ce întrebare! Știți voi cine sunt eu? Umeri ridicați. Necunoaștere absolută. Nepăsare normală. Firescul de a nu ști ce se întâmplă în lume, cine conduce lumea, cine este ce este, cine face și drege.

Ambiția este antecamera unei bătălii. Ambiție inflamată de frustrări. De supărarea de a nu avea, de a nu fi, de a nu trăi ca alții.

Ceilalți sunt parcă mereu mai fericiți, mai bogați, mai liberi. Cum reușesc?

marți, aprilie 11, 2023

"La Paști ne înnoiam", pe Ficțiunea Optm, nr. 156/ 67-68 (serie nouă), 2023

Doar câteva gânduri aici, despre Paști și copilărie, la solicitarea revistei Ficțiunea Optm, nr. 156/ 67-68 (serie nouă), 2023, mulțumit să mă teleportez back in time, fie și așa, pentru o clipă. Sărbători cu lumină tuturor!

Textul pe site-ul revistei AICI

Vasile Baghiu

La Paști ne înnoiam

La Paști ne înnoiam. Adică primeam haine noi de la părinți. Sau măcar încălțăminte. Iar asta amplifica, în mintea mea cel puțin, primăvara și sărbătoarea care sosea. Și îmi dădea un sentiment de siguranță și pace. Căci nu venea singură, ci cu lumină blândă, diversitate de culoare și bucurie nereținută, cu pască, ouă roșii, cozonac și câte și mai câte.

Cu plăcerea de a vedea oamenii plimbându⁠-⁠se îmbrăcați cu ce aveau ei mai bun și vizitându⁠-⁠se unii pe alții, neamuri, vecini, cunoștințe. În Săptămâna Mare, tot satul începea să miroasă tulburător a bunătăți scoase din cuptor. Hainele noi și gătitul în casă, mirosul de pâine coaptă, agitația calmă pe seama curățeniei, zugrăvirea casei, toate mă duc cu gândul la copilăria mea de la țară, un timp al bucuriei, în pofida dificultăților și a lipsurilor uneori. Drumul la cimitir, unde curățam și îngrijeam mormintele, pomii înfloriți prin grădini, cu tulpinile negreșit văruite, dar și umblatul pe ulițele satului în zilele Sărbătorii împreună cu alți copii, toate mă resetau parcă pentru a vedea viața cu optimism. Cu speranță. Cu încredere. Chiar dacă nu era ușoară.

sâmbătă, februarie 18, 2023

Acei oameni pe seama cărora încă nu se prăbușește definitiv totul

Instituțiile din România - în învățământ, în sănătate, în cultură, peste tot - plutesc într-un spațiu în care Ionescu, Becket, Urmuz, Orwell, Caragiale și Kafka se simt foarte bine. Niște sisteme monstruoase, de-a dreptul opresoare pentru profesori, pentru doctori, pentru creatori și pentru tot ce mai îndrăznește să țină fruntea sus, acestea par să nu aibă altă menire pe pământ decât să pună bețe în roate celor care încă mai au demnitate și încă mai gândesc normal, care încă au energie să se lupte pentru simpla normalitate a normalității în această țară, care încă nu au plecat și nici nu vor să plece "afară". Este o tristețe fără margini să vezi cum sunt umiliți și purtați pe drumuri aiurea, pe la ușile lor (prin secretariate decorate cu ființe încruntate cărora le plouă și le ninge mereu, prin birouri neospitaliere, neprietenoase, ostile), oameni care au și pregătire, și resurse sufletești și morale, și entuziasm, tocmai acei oameni pe seama cărora încă nu se prăbușește definitiv totul. Este tristețea tristeților. Și ticăloșia ticăloșiilor.

joi, februarie 09, 2023

Risipirea talentului este un păcat

Risipirea talentului este un păcat sau, oricum, un risc pe care artiştii, scriitorii, profesioniştii din diferite domenii şi în general oamenii cu un oarecare nivel de creativitate şi cei cu abilităţi deosebite, niște mari însingurați toți, ar trebui să-l evite.

Fenomenul se întâmplă în nu puține situaţii: când persoanele în cauză trăiesc în sărăcie şi îşi risipesc energiile şi timpul pentru asigurarea resurselor necesare traiului, când chiar dacă au un nivel de viaţă decent tot nu reuşesc să se concentreze pe arta şi pe ideile lor, pe munca lor, pentru că au slujbe, obligaţii de tot felul şi aşa mai departe, când, în fine, deşi reuşesc să se ţină aproape de harurile pe care le-au primit şi să le pună în aplicare, nu au parte de recunoaştere, ci dimpotrivă, de ostilitate şi marginalizare.
Talentul şi vocaţia sunt, totuşi, lucruri de mare preţ pentru care merită făcute sacrificii, indiferent de mersul omenirii şi de condiţiile de viaţă.
În primul rând, pentru că nimic nu-i face mai fericiţi pe aceşti idealişti ai lumii decât împlinirea propriei lor chemări şi a talentului.
Apoi, pentru că la sfârşitul sfârşitului ceea ce contează nu sunt justificările şi explicaţiile, ci numai paginile scrise, tablourile pictate, ideile novatoare puse în practică, abilităţile puse în valoare.

joi, decembrie 22, 2022

Fericirea este în mare parte în mâinile noastre

Cuvântul fericire apare mai frecvent în această perioadă a anului: urări, gânduri bune etc.

Paradoxal este că, deși ne dorim să fim fericiți, rareori ne interesăm, totuși, în amănunt de ceea ce ne poate aduce concret fericirea.
Martin Seligman, poate cel mai cunoscut cercetător pe acest subiect, oferă niște răspunsuri care, odată știute, ar putea să ne schimbe percepția asupra propriei vieți, să ne facă să fim măcar un pic mai atenți la unele lucruri.
De exemplu, el spune că banii, mariajul, socializarea, starea de sănătate și mediul de viață sunt importante, dar cântăresc împreună cam puțin în ecuația fericirii personale, cam 20 %.
Banii, spune el, contribuie la starea noastră de bine, dacă ne scot din sărăcie, dar de la un anumit nivel încolo nu mai au importanță, adică fericirea nu crește proporțional cu bogăția.

luni, decembrie 13, 2021

Viața trecută în pagini de carte

Tinerețea are deciziile ei misterioase. S-a confirmat și în cazul meu. Influențat de lectura fabulosului roman "Muntele vrăjit", am hotărât, la 18 ani, proaspăt absolvent de liceu sanitar, să mă duc să îngrijesc bolnavi de tuberculoză într-un loc izolat din munți, la Sanatoriul Bisericani.

Speram să înțeleg mai bine și mai repede oamenii și viața, iar pe baza aceasta să scriu. Aveam mintea plină de idei, planuri, speranțe, idealuri. În mare parte mi s-au împlinit, iar aceasta este poate o probă că în viață merită să îndrăznești.

Nu regret nimic, firește, pentru că viața de acolo, cu momentele ei intense, nu numai că a fost trăită, dar a trecut și în pagini de carte.

luni, octombrie 04, 2021

Performerii stradali și târgurile de vechituri

Mă emoționează performerii stradali, am scris într-o postare recentă, pentru că arta lor e directă și așteaptă recunoaștere și o plată simbolică pe loc. Este multă poezie în această formă de expunere care ne oprește o clipă pentru a vedea rostul alergăturii noastre neobosite pentru cele materiale.






La fel, târgurile de vechituri, pentru că lucrurile care au avut locul lor cândva în niște case și sunt acum de vânzare pe niște mese, amestecate între ele, spun povești de viață, mai limpezi sau mai încifrate, oricum niște povești despre timp și sensul vieții pe pământ.




marți, august 24, 2021

Oamenii prietenoși ne fac viaţa frumoasă

Starea de bine, mulţumire şi sănătate pe care o trăim uneori o datorăm în cea mai mare parte oamenilor prietenoşi. Ei ne fac viaţa frumoasă şi dau sens zilelor noastre pe pământ. A reuşi să-i cultivăm şi să-i păstrăm în preajmă este în primul rând un dat natural care vine din structura caracterului nostru, dar şi o artă care se învaţă. Tot aşa cum a-i evita pe cei ostili şi invidioşi este un semn de conştientizare a unicităţii trecerii noastre prin această lume, a valorii timpului care ni s-a dat şi a obligaţiei pe care o avem faţă de noi înşine de a nu risipi darurile primite. Încercarea de a-i schimba pe cei incapabili de sentimente pozitive nu e tocmai lipsită de rost, dar s-a dovedit din păcate mai mereu ineficientă. De aceea, cel mai înţelept este probabil să ne înconjurăm, atât cât stă în puterea noastră, de oameni de treabă şi, la fel, să păşim pe partea cealaltă a drumului atunci când suntem pe cale să-i întâlnim pe cei falşi, prefăcuţi sau agresivi de-a dreptul. Este aici, poate, şi ceva din legile autoconservării, dar şi o metodă de limitare a efectelor răului în lume.

marți, august 17, 2021

Conştiinţa cauzelor bune

Curajul, puterea sufletească şi demnitatea au rădăcinile în viabilitatea şi temeiul civic-moral al planurilor şi idealurilor. Tupeul e manifestarea minciunii, falsului, individualismului şi proastei-creşteri. Nimic nu ne susţine mai bine în această lume deloc lipsită de nedreptate şi impostură decât conştiinţa cauzelor bune şi drepte, a celor care au pur şi simplu legătură cu oamenii. Pe ea se reazămă rezistenţa în munca de fiecare zi, trecerea peste dificultăţi, capacitatea de a îndura umilinţe. Dacă mai este şi credinţă, e şi mai bine, se poate merge fără teamă înainte, pe drumul bun.

luni, august 09, 2021

Ne trezim adesea luați pe nepregătite

Deşi ajungem, în timp, să învăţăm din mers despre oameni, nu reuşim să integrăm lecţia aceasta în propriile situaţii de viaţă şi suntem mai mereu luaţi prin surprindere. Răutatea gratuită, de exemplu, este ceva ce nu voi înţelege probabil niciodată, oricâte instrumente de explorare aş folosi. Explicaţii pentru pornirile ostile fără motiv sunt destule: istorice (anii de teroare comunistă şi firele de legătură încă puternice în societate), educaţionale (marginalizarea valorilor etic-morale şi culturale), sociale (manelizarea şi isterizarea oamenilor prin mass-media), politice (proliferarea liderilui politic "şemecher" şi "descurcăreţ"), psihologice (traume şi frustrări acumulate) etc.. Cu toate acestea, ne trezim adesea luaţi pe nepregătite, învinşi, puşi la punct, fără replică, reduşi la tăcere. Şi este nevoie de multe resurse sufleteşti pentru a trece cât de cât cu bine prin astfel de încercări.

marți, august 03, 2021

Timp suspendat

Iulie și august sunt un timp mort. Știu, cei care lucrează pământul, cei din industria turistică și atâția alții au destul de lucru și în această perioadă a anului și foarte probabil că resimt, dimpotrivă, plinătate, sens, rost și tot ce are legătură cu agitația oamenilor pentru felurite cauze și scopuri. Eu simt însă aceste zile de vară ca pe o parte a vieții care nu îmi aparține. Este ca și cum mi s-ar permite să trăiesc, dar asta nu ar conta la cronologia existenței mele, ar fi doar un pasaj de trecere înspre altceva mai limpede și mai ușor de prins în ecuația personală. Orice aș face, orice aș scrie, orice plan aș pune la cale, totul trece acum pe o linie moartă, se topește în orizontul de lumină intensă care șterge nuanțele, se pierde în zarva generală a vacanțelor infinite.

sâmbătă, iulie 03, 2021

Contează doar ceea ce poate fi pus în mişcare de energiile afective

Nu am decât darurile primite de la Dumnezeu, de care sunt la fel de conştient cum sunt de natura trecătoare a vieţii omului pe pământ şi pe care am încercat mereu să le pun cât de cât în funcţiune. Şi mai am oamenii dragi din familie şi prietenii, atât cât sunt și ei prin preajmă, aproape, pentru că fiecare are la urma urmei viața sa. Prin asta mă consider bogat şi norocos. Restul este viaţă de zi cu zi, obişnuită, cu suişuri şi coborâşuri, cu isprăvi şi eşecuri, cu melancolii şi exuberanţe, cu desnădejdi şi speranţe, cu umilinţe şi momente de mândrie, cu bucurii şi tristeţi, este trăire la nivelul zero. Intuiesc sensul vieţii. Am fost de câteva ori chiar pe punctul de a şti sigur din ce e plămădit, dar nu pot să-l descriu niciodată în câteva fraze, pentru că o astfel de intenţie ar fi o indecenţă. Nici măcar poezia sau romanul nu reuşesc să-l prindă şi să-l scoată la lumină pe de-a-ntregul. Cu ele însă se poate ajunge destul de departe în această poveste. Oricum, rămâne şi contează doar ceea ce poate fi pus în mişcare de energiile afective. Inteligenţa, cultura, puterea sunt numai elemente ajutătoare şi, în general, de fapt, cam jalnic de inutile.

miercuri, martie 17, 2021

Resursele inepuizabile de bunătate ale oamenilor

Mă minunez - nu am alt cuvânt - de resursele inepuizabile de bunătate pe care mulţi oameni încă le mai au în condiţiile lumii de azi, în împrejurările acestea strânse, amplificate de climatul pandemic în care nervozitatea sare prima în față, în care apucăturile rele nu se mai împiedică de legile nescrise ale omeniei.

Zâmbetul discret de încurajare, acceptarea tacită a unor greşeli din partea celorlalţi, trecerea cu vederea a unor stângăcii, ajutorul lipsit de orice urmă de emfază, atitudinea prietenoasă fără umbră de falsitate, grija de a nu răni sensibilităţi acute, vorba bună spusă în trecere dar care se lipeşte de suflet, umorul cel de calitate care topeşte orice luare în tragic a lucrurilor şi orice puseu individual de infatuare, ştergerea cu intenţie a memoriei rele şi iertarea pentru a îngădui şansa unui cât de cât viitor, recunoaşterea meritelor celorlalţi şi vorbirea lor de bine, în absenţă sau de față, acceptarea matură şi înţeleaptă a măruntelor umilinţe de fiecare zi, tăcerea salvatoare, vorbirea limpede şi necertăreaţă în apărarea dreptăţii, ignorarea deopotrivă superioară şi la locul ei a răutăţii gratuite.

Minunăţii de-ale oamenilor care răsar ca din nimic atunci când ne aşteptăm cel mai puţin oferind plusul acela de speranţă care ne readuce pe linia de plutire și colorează un pic pustiul acesta cenușiu care ne invadează încetul cu încetul din toate părțile.

duminică, martie 07, 2021

Oamenii nu ar mai trebui să-și dorească succesul dacă sunt fericiți

Oamenii văd în general succesul ca pe ceva pentru care merită să se zbată, să lupte, să muncească. Și nu au în minte neapărat numai excelența într-o profesie sau într-o formă de creativitate care s-a prins de ei sau de care s-au legat ei înșiși pe parcurs, nu doar reușitele materiale și afectiv-emoționale care îi fac de obicei să se simtă pe val, ci mai ales succesul total, pe toate planurile, adică succesul în viață.

Într-un cuvânt, cei mai mulți vor totul sau nimic. De aici poate și atâtea expresii ale invidiei în forma ei cea mai pură, atâtea pusee de răutate gratuită, atâtea izbucniri ale frustărilor acumulate în toți anii în care succesul a fost văzut mereu la ceilalți, mereu la alții.

Și chiar dacă mulți nu știu foarte precis ce este acela succes, ei și-l doresc, tânjesc după el, îl căută și fac tot posibilul să îl atingă, să îl obțină, ca pe un capăt de drum după o îndelungată peregrinare, ca pe un vârf de munte după o ascensiune anevoioasă.

Mai mult, când se întâmpla aceasta, când întâlnirea are loc, toți îl recunosc. Tocmai pentru că a fost observat în cercurile mai mult sau mai puțin apropiate, însă în mod sigur la cei care sunt prezentați ca oameni de succes în presă sau care se prezintă ei singuri așa pe rețelele sociale.

Succesul însă, în felul în care a fost el configurat în lumea noastră, poate fi ceva atât de înșelător, un reper atât de străin naturii noastre sufeletești celei mai adevărate încât devine un banal reper exterior care nu folosește practic la nimic, nici în viața personală, nici în viața socială, nici în profesie, nici în aspirația legitimă după confortul sufletesc atât de căutat.

Este ca o casă pe care o vedem în trecere, ca o stradă pe care ne plimbăm fără să băgăm în seamă amănunte, ca zecile de persoane al căror drum se intersectează cu al nostru și pe care nu le cunoaștem și le uităm în câteva clipe.

Firește că una din întrebări ar fi cum să facem să obținem succesul și să fim și fericiți în același timp.

Un răspuns unic nu există, pentru că povestea nu poate fi încadrată într-o formulă sau o rețetă. În realitate sunt tot atâtea variante ale împlinirii câți oameni împliniți (sau care se cred așa) trăiesc pe pământ.

Ceva rămâne, totuși, valabil și la fel de banal ca lucrurile simple precum respirația sau răsăritul soarelui. Oamenii nu ar mai trebui să-și dorească succesul dacă sunt fericiți, pentru că însăși fericirea pe care tocmai au cunoscut-o s-ar putea numi succes. Tot așa cum, dacă sunt nefericiți, lupta pentru succes nu garantează ieșirea spre lumina fericirii.      

Poveștile vorbesc despre noi

Poveştile trăite, pe care avem uneori ocazia să le împărtăşim, sunt o avere insuficient preţuită, cred.
Ne legăm mai mult de lucrurile materiale şi lăsăm deoparte, în iureşul vieţii de zi cu zi, trăiri și întâmplări
care au făcut din noi ceea ce suntem.
În acest sens, disponibilitatea de a asculta ar trebui să fie, poate, cea mai căutată calitate umană în aceste vremuri.
Pentru că poveştile spun despre noi mai mult decât orice, despre trecut şi despre prezent, despre ce iubim şi ce urâm, despre reuşite şi ratări, despre cine suntem cu adevărat.

joi, martie 04, 2021

Lumea noastră iubeşte stabilitatea

Adesea, ideile şi visurile noastre nu se potrivesc cu ceea ce gândesc oamenii din mediile în care trăim, pur şi simplu pentru că mintea noastră îndrăzneşte un pic mai mult.
Şi nici atunci când, în timp, devine clar chiar pentru toţi că am avut, cum se spune, "dreptate", tot nu se clinteşte mai nimic în zidul de suspiciune şi indiferenţă sau, mai bine, de opacitate cu care se înconjoară oamenii pentru a-şi apăra limitele.
În consecinţă, procedează la fel, imperturbabili şi parcă amnezici cumva, de fiecare dată.
Sunt nişte bariere fireşti până la un punct, pentru că lumea adoră să-şi conserve bruma de confort material şi sufletesc în care se cuibăreşte din când în când, dar ce păcat este, mă gândesc, că atâtea încercări de ridicare de la sol cu ajutorul aripilor invizibile ale imaginaţiei şi curajului sunt astfel tăiate fără milă şi fără remuşcări.

Lumea noastră iubeşte stabilitatea şi e bine aşa, poate, dar cât de nedrepte sunt atâtea situaţii, la tot pasul, în care orice flăcăruie de entuziasm, oricât de ezitantă, e stinsă cu mare precauţie şi "simţ de răspundere" în numele aceleiaşi iluzii de confort pe vecie care blochează totul.
Şi poate că singura cale e acelaşi stigmatizat individualism care are, totuşi, meritul de a risca aproape totul şi, paradoxal, pentru toţi.

marți, februarie 23, 2021

Viața este bucuria de a fi aproape de oameni prietenoși

Este nesănătos să frecventezi oameni neprietenoși, mereu cu interesul la ei și care sunt în stare să șteargă ani de amintiri și de viață pentru te miri ce lucruri din lumea noastră materială, din cauza fricilor lor de a pierde ceea ce nu le ia nimeni niciodată și a incapacității lor de a recunoaște ceea ce este bun și valoros la cei apropiați, la alții în general sau pentru orgoliile lor de doi lei.
Viața este cu totul altceva și e păcat să-ți pierzi timpul tot încercând să contracarezi veninul și ura, suspiciunea și agresivitatea învelite în ambalaj diplomatic. Viața este bucuria de a fi aproape de oameni pentru care ai respect sau pe care îi admiri, este mulțumirea comunicării cu persoane a căror prezență îți dau un sentiment de bine și de încredere.
Dacă nu este bucurie și încredere, frățietate și prietenie, viața e ceva artificial, fals, lipsit de înălțime sufletească.
Evitarea unor oameni cu limite evidente în a înțelege caracterul trecător al aspectelor materiale ale vieții în contrast cu valoarea infinită a sentimentelor, chiar și atunci când situațiile par să o facă imposibilă, este cea mai sănătoasă atitudine, singura care poate să-ți redea libertatea și demnitatea.



sâmbătă, februarie 20, 2021

Ar mai rămâne, aşadar, numai prezentul

Este înţelept, se poate spune, să nu uităm să ne bucurăm pe deplin de perioadele de viaţă în care ne merge bine, pentru că s-ar putea să nu avem parte de prea multe ori de ele.
Adesea, nemulţumiţi din fire, ne uităm în viitor, după ceea ce va fi să vină mai bun, zicem noi, ignorând întâmplările şi zilele minunate pe care tocmai le trăim şi pe care le vedem printr-un ecran deformator în rău.
Se pare că este în natura omului să îşi dorească altceva, să creadă că merită mai mult, să privească înspre un orizont de la care aşteaptă pur şi simplu fericirea.
Omul trebuie să-şi facă planuri, e adevărat, să aibă, cum se spune, un ţel, să pună la cale realizări şi împliniri, dar fuga permanentă după avantaje poate fi o greşeală.
La fel, uneori întoarcem privirea înspre trecut şi căutăm acolo reperele de stabilitate și confort. Nostalgicii pot împărtăşi oricând ca pe o meserie deprinsă în timp această experienţă a retragerii în ceea ce a fost.
Până la un punct e plăcut să revizităm propria viaţă, dar a trăi doar în trecut e la fel de păgubos. Ar rămâne, aşadar, doar prezentul, numai că nici el nu are o faimă prea onorabilă, din cauza asocierii cu imaginea cuiva căruia nu-i pasă nici de memorie, nici de construirea unui „viitor mai bun”, ci doar de scopurile şi interesele personale, egoiste şi mărunte ale clipei. Ideal ar fi, poate, dacă am reuși să le ținem pe toate trei în conexiune și echilibru, iar metoda să o descoperim fiecare pe cont propriu.

vineri, februarie 19, 2021

Răul se extinde și pe seama indiferenței celor buni

Părerile sunt diferite pe aproape toate subiectele și e normal să fie așa, dar eu cred că oamenii ar trebui să aibă mai des reacții la nedreptate și încălcarea demnității în viața de zi cu zi.
Fără atitudine din partea fiecăruia în pătrățica sa, lumea nu numai că nu se va face mai bună, dar va decădea și mai mult, moral, etic, uman, pe toate planurile.
Se pare că este adevărată vorba aceea care zice că răul se extinde și pe seama indiferenței celor buni, pentru că s-a putut constata în diferite situații că atunci când sunt mai multe voci care spun ceea ce este de spus, simplu și fără dramatizări, situația se poate schimba în bine.
Nu este nevoie de gesturi eroice, disperate la tot pasul, pentru că nu se poate trăi într-o stare de continuă revoltă, ci doar de exprimări simple din care să se înțeleagă limpede că nu acceptăm unele abuzuri și jigniri, că suntem solidari cu unii semeni de lângă noi puși la colț și nedreptățiți, că refuzăm să fim părtași la ceva care nu ni se pare în regulă.

El quimerismo poético / El extranjero: dos textos de Vasile Baghiu. Avance de Ágora-Papeles de Arte Gramático. Nueva Col. N. 42. Otoño 2026. / Literatura rumana / Ensayo breve

El quimerismo poético / El extranjero: dos textos de Vasile Baghiu Dossier dedicado al escritor y poeta rumano Vasile Baghiu. Avance de Ág...